Fabrica de Gaz
Ca motor al bazelor de date voi folosi în general PostgreSQL, în opinia mea unul dintre cele mai bune și complete servere din domeniu.
Eplicații privind instalarea am postat aici
Aplicația descrisă în continuare a fost scrisă în java, folosind Cuba Platform care este o aplicație opensource și rulează sub Apache Tomcat, iar explicații cu instalarea și configurarea unui astfel de server am prezentat aici.
Aplicația a apărut ca o necesitate în vederea managementului informațiilor și ca o unealtă în ajutorul Operatorilor Sistemului de Distribuție a gazelor naturale (OSD) în scopul racordării solicitanților la sistemul de distribuție. Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale a fost aprobat prin Ordinul 32/2017.
Toate personajele și situațiile folosite sunt ficțiune iar o eventulă asemănare cu realitatea este pură întâmplare!!!
Structura bazei de date este prezentată în imaginea de mai jos.
Autentificarea în aplicație
Pentru autentificare și utilizare a aplicației este bine de configurat serverul pentru folosirea comunicației securizate și criptate, în acest sens se pot folosi chei autogenerate sau chei realizate de un organism acreditat de certificare. La pagina la care am tratat Let's Encrypt am prezentat modul de folosire a unui astfel de organism și de obținere a cheilor.
Crearea utilizatorilor și a rolurilor acestora (drepturilor de acces la diferite meniuri sau tabele/entități) este realizat de către administratorul aplicației.
Cererea solicitantului
Prima etapă a racordării impune ca Solicitantul să se adreseze OSD printr-o cerere, în vederea racordării la sistemul de distribuție a imobilului. Prin Cerere, Solicitantul face cunoscut OSD următoarele date:
- de identificare a Solicitantului;
- de identificare a Mandatarului, dacă este necesar;
- privind mijloacele de comunicare cu solicitantul și/sau mandatarul, dacă este necesar;
- de identificare a locației privind domiciliul solicitantului ;
- de identificare a locației imobilului pentru care s-a solicitat racordarea la sistemul de gaze naturale;
- de identificare a locației privind comunicările;
- debitul de gaze naturale și a aparelor generice ce vor fi alimentate cu gaze naturale;
- documentele depuse odată cu Cererea;
- informații suplimentare privind locația amplasamentului instalației de racordare;
- alte informații considerate de solicitant a fi importante ca: orarul în care este acesta sau mandatarul disponibil a fi contactat;
- etc.
Emitere ATR
A doua etapă, după ce a fost preluată Cererea de la Solicitant, este emiterea Avizului Tehnic de Principiu (ATR). În vederea emiterii ATR-ului lucrătorul de la Tehnic va ține seama de:
- opțiunea solicitantului privind amplasarea racordului;
- întrunirea condițiilor de siguranță, impuse de către normele tehnice din domeniu, a opțiunii Solicitantului privind amplasarea racordului;
- analiza pe termen lung a resurselor necesare (umane și financiare) și a riscurilor privind exploatarea racordului în cazul amplasării conform opțiunii solicitantului;
- în cazul în care opțiunea solicitantului, privind amplasamentul racordului, nu întrunește conditiile de siguranță sau dacă implică pe termen lung costuri însemnate și nejustificate de exploatare, atunci reprezentantul OSD va emite un ATR cu îndeplinirea criteriilor normelor tehnice din domeniu și cu impact minim asupra costurilor și resurselor umane necesare exploatării racordului în condiții de siguranță maximă.
Contractul de racordare - Oferta
Tot în cea de a doua etapă OSD va întocmi și oferta Contractului de racordare. Acest Contract de racordare va fi înmânat Solicitantului odată cu ATR-ul și Schița soluției de alimentare.
Deoarece în timpul procesului de racoradare pot apărea mai multe contracte de racordare pe acesta îl vom numi Contract de racordare - Ofertă pentru a avea o delimitare clară între contractul ofertă inițiat de către OSD și Contractul de racordare - Propunere inițiat de către Solicitant.
Notificarea OSD
În cazul în care Solicitantul nu este satisfăcut de oferta operatorului sistemului de distribuție (OSD), privind realizarea racordului, acesta poate contacta diferiți operatori economici (OE) autorizați în vederea executării racordului de către aceștia. După stabilirea costurilor de execuție și a termenelor de execuție a proiectului, verificării proiectului și a lucrarilor, Solicitantul va completa o Notificare, primită în prealabil odată cu ATR-ul, Schiță de racordare și Contractul de racordare - Ofertă. Notificarea va fi transmisă OSD-ului și are ca scop aducerea la cunoștința acestuia de declinarea ofertei din partea OSD-ului și alegerea unor/unui alt operator economic pentru activitatea de proiectare OEP, activitatea de verificare a proiectului VP și activitatea de execuție OEE, căt și a costurilor respectiv a termenelor de execuție la care au căzut de acord.
... Pagina este în lucru. Va urma!